Tulburările de personalitate sunt afecțiuni frecvente, dar ascunse în cabinetul medicului de familie, pacienții prezentându-se adesea pentru alte acuze medicale sau reclamând nedreptățile vieții. Recunoașterea acestui tipar comportamental rigid și inflexibil este esențială pentru a evita investigațiile inutile și pentru a orienta corect pacientul spre psihoterapie pe termen lung.
Tulburările de personalitate reprezintă un grup de afecțiuni care debutează înainte de pubertate, caracterizate printr-un comportament maladaptiv și disfuncțional. Acestea se manifestă printr-o trăsătură de caracter rigidă și inflexibilă, care deviază de la normele sociale și culturale. Consecința principală este apariția unor probleme majore în viața pacientului, a familiei și la locul de muncă.
Pacienții nu se percep ca fiind simptomatici, considerând că problemele lor sunt cauzate de circumstanțe sau de alte persoane. Ei își percep propriul comportament disfuncțional ca pe o reacție normală și inevitabilă.
Tulburările de personalitate sunt organizate în trei grupe majore, în funcție de simptomele predominante și de severitatea acestora.
Un pacient de 25 de ani este descris de colegi ca fiind extrem de retras, rece și detașat emoțional. El nu pare interesat nici de criticile, nici de laudele șefului și preferă să lucreze exclusiv singur. În ce categorie se încadrează cel mai probabil această tulburare?
Pentru diagnostic este necesar un tipar comportamental constant care afectează relațiile interpersonale, afectivitatea și controlul impulsurilor. Debutul are loc tipic în adolescență sau la vârsta de adult tânăr, manifestându-se prin inflexibilitate personală și socială. Simptomatologia nu trebuie să fie cauzată de traumatisme craniocerebrale, alte boli mintale sau consum de alcool, droguri ori medicamente.
Evaluarea este dificilă deoarece pacienții se prezintă adesea pentru alte afecțiuni medicale, iar comportamentul lor doar complică situația. Ei nu reclamă simptomele psihiatrice, ci tratamentele aplicate de alți medici sau nedreptățile vieții. În evaluarea funcționalității, pacientul trebuie întrebat de când au apărut necazurile și în ce măsură interferează cu viața cotidiană, școala sau munca.
Un pacient se prezintă la medicul de familie acuzând frecvent dureri vagi și acuzând medicii anteriori de incompetență. Pentru a stabili un diagnostic de tulburare de personalitate, care criteriu este esențial de exclus?
Psihoterapia individuală sau de grup pe termen lung este baza tratamentului, ajutând pacientul să conștientizeze efectele distructive ale comportamentului său. Deoarece pacienții nu se percep suferinzi, schimbările semnificative sunt rareori complete și survin doar după ani de psihoterapie. Nu există medicamente specifice, dar farmacoterapia poate reduce intensitatea și frecvența anumitor simptome.
| Sindrom / Simptomatologie | Clase medicamentoase recomandate |
|---|---|
| Mini-psihoză (manifestări paranoide, schizoide, schizotipale) | Antipsihotice atipice: clozapină, risperidonă, olanzapină (inițiere cu doză mică, creștere treptată) |
| Anxietate | Anxiolitice: benzodiazepine, buspironă sau ISRS |
| Dispoziție depresivă | Antidepresive: clasa ISRS |
| Instabilitatea dispoziției | Stabilizatoare: carbonat de litiu, divalproat, antiepileptice |
Tulburările de personalitate constituie tipare comportamentale menținute de-a lungul întregii vieți și nu răspund cu ușurință la tratament.
O pacientă cu tulburare de personalitate borderline prezintă instabilitate marcată a dispoziției și episoade frecvente de impulsivitate. Conform recomandărilor, ce clasă de medicamente este indicată pentru controlul instabilității dispoziției?
Deși conceptele fundamentale privind tulburările de personalitate rămân valabile, există o evoluție clară în abordarea diagnostică modernă. Conform DSM-5 și ICD-11, criteriile de debut au fost rafinate pentru a reflecta mai precis realitatea clinică și a evita supradiagnosticarea în copilărie.
Literatura clasică plasa debutul acestor tulburări foarte devreme în copilărie. Totuși, ghidurile moderne de diagnostic psihiatric au ajustat această fereastră pentru a evita etichetarea prematură a copiilor aflați în plină dezvoltare a personalității. Sursă: DSM-5 / ICD-11
Principala diferență față de sursele de examen vizează momentul recunoașterii clinice oficiale:
Consolidează ce ai citit, apoi mergi mai departe.
Materialul de farmacologie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Materialul de biochimie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Materialul de semiologie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Ca pe o reacție normală și inevitabilă, ei neavând conștientizarea bolii (consideră că problemele sunt cauzate de circumstanțe sau de alte persoane).
Pacientul schizoid este detașat emoțional și neinteresat de relații, în timp ce evitantul se izolează din frica de critici și sentimentul de inferioritate.
Antipsihoticele atipice (ex. clozapină, risperidonă, olanzapină), inițiate obligatoriu în doze mici.
Psihoterapia individuală sau de grup pe termen lung, farmacoterapia fiind doar simptomatică.