Mononucleoza infecțioasă este o patologie extrem de frecventă, afectând până la 95% din populație pe parcursul vieții. Recunoașterea ei rapidă în cabinetul medicului de familie previne erori terapeutice majore, precum erupția severă la aminopeniciline, și protejează adolescentul de riscul vital al rupturii splenice prin consilierea corectă privind repausul fizic.
Mononucleoza infecțioasă (MI) este o afecțiune comună cauzată de virusul Epstein-Barr (EBV). Se transmite în principal prin contactul cu secrețiile orofaringiene, fiind supranumită și „boala sărutului”. Poate deveni o infecție gravă când survine în timpul adolescenței.
Prevalența pe parcursul vieții la nivel mondial este de 90%-95%. Apare mai frecvent primăvara și toamna. Grupa de vârstă cel mai frecvent afectată este reprezentată de copiii și adolescenții între 15-19 ani.
Există două vârfuri de expunere: primul la 2-4 ani (majoritatea copiilor din țările neindustrializate sunt expuși până la 2 ani) și al doilea la aproximativ 15 ani. La adolescenții din culturile occidentale protejate socio-economic, seronegativitatea la tinerii adulți nu este neobișnuită.
Perioada de incubație de la contact până la apariția simptomatologiei este între 4-8 săptămâni. Stadiul prodromal este de obicei asimptomatic la copii < 10 ani, dar poate asocia stare de rău general, cefalee și subfebrilitate. Manifestările clinice sunt prezente la adult tânăr și adolescent, durând între 2-4 săptămâni.
Simptomatologia MI este caracterizată de triada: febră, faringită/amigdalită și limfadenopatie.
Un adolescent de 16 ani se prezintă cu febră de 5 zile, durere în gât severă și oboseală extremă. La examenul clinic se observă exudat amigdalian și ganglioni măriți, dureroși, la nivel cervical și auricular posterior, dispuși simetric. Care dintre următoarele semne clinice ar susține cel mai puternic diagnosticul de mononucleoză infecțioasă?
Diagnosticul se bazează pe Testul Monospot, care detectează anticorpii heterofili produși în urma infecției cu EBV (sensibilitate 85%, specificitate 100%, rapid și ieftin). Testele serologice specifice confirmă infecția: anticorpii IgM apar în fazele incipiente și confirmă boala acută, în timp ce anticorpii IgG apar tardiv și persistă toată viața.
Hemoleucograma evidențiază prezența limfocitelor atipice > 10%, alături de anemie, neutropenie și trombocitopenie ușoară. Se observă creșteri ale VSH și PCR, precum și valori ușor crescute ale transaminazelor hepatice, fosfatazei alcaline și bilirubinei totale.
O pacientă de 18 ani este suspectă de mononucleoză infecțioasă. Testul Monospot este pozitiv. Medicul solicită o hemoleucogramă pentru evaluare suplimentară. Care este modificarea hematologică cel mai probabil a fi întâlnită la această pacientă?
Diagnosticul diferențial se face cu alte infecții care prezintă un tablou clinic asemănător (sindroame mononucleozice), dar la care anticorpii specifici EBV sunt negativi.
Nu există o terapie antivirală specifică, tratamentul fiind strict simptomatic. Se recomandă antipiretice și analgezice (paracetamol, AINS), alături de hidratare și dietă adecvată. În cazurile severe cu hipertrofie amigdaliană importantă și risc de obstrucție aeriană, se recomandă terapia corticosteroidă.
Administrarea de penicilină și aminopeniciline este contraindicată în MI, deoarece pot declanșa un exantem sever tipic. Confuzia cu faringita streptococică duce frecvent la această eroare. Tratamentul exantemului este suportiv, evitându-se corticosteroizii.
Este obligatoriu repausul de la activitățile fizice timp de 3-4 săptămâni de la debut, în funcție de sportul practicat, pentru evitarea rupturii splenice. Prognosticul este în general favorabil, cu dezvoltarea unei imunități durabile. Starea de fatigabilitate poate persista de la câteva luni la un an.
Evoluția mai severă a bolii este observată la pacienții cu imunodeficiențe (inclusiv post-transplant). Infecțiile cronice sunt extrem de rare, iar mortalitatea este < 1%, survenind doar în caz de complicații severe nediagnosticate la timp sau tratate necorespunzător.
Un pacient de 19 ani, diagnosticat recent cu mononucleoză infecțioasă, întreabă când își poate relua antrenamentele de rugby. Prezintă o stare generală ameliorată, dar la palpare se decelează splenomegalie ușoară. Care este recomandarea corectă privind activitatea fizică?
Recomandările din sursele pentru examen privind diagnosticul și managementul mononucleozei infecțioase rămân aliniate cu bunele practici clinice actuale. Abordarea se bazează pe confirmarea serologică și prevenția complicațiilor majore.
Sursele examen rămân aliniate cu ghidurile actuale pentru acest subiect. Nu s-au identificat schimbări de paradigmă, target-uri noi sau indicații inversate. Recomandările din manual pot fi folosite cu încredere în practica clinică curentă.
Consolidează ce ai citit, apoi mergi mai departe.
Materialul de farmacologie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Materialul de biochimie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Materialul de semiologie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Febră, faringită/amigdalită (exudativă) și limfadenopatie (cervicală și auriculară posterior, simetrică).
Testul Monospot, care detectează anticorpii heterofili.
Un exantem sever tipic (erupție maculopapulară generalizată).
Timp de 3-4 săptămâni, pentru a preveni ruptura splenică.