Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă afecțiune neurodegenerativă, afectând 1% din populația peste 60 de ani. Pentru un medic de familie, recunoașterea timpurie a simptomelor motorii și non-motorii este esențială pentru inițierea tratamentului, prevenirea complicațiilor și îmbunătățirea calității vieții pacienților vârstnici.
Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă specifică vârstei a treia, fiind a doua ca frecvență după boala Alzheimer. Prevalența este de 1% la peste 60 de ani și 3,5% la 85 de ani. Face parte din sindroamele extrapiramidale și are o evoluție foarte lentă și progresivă, fiind considerată în general o boală sporadică.
Procesul degenerativ neuronal debutează la nivelul trunchiului cerebral inferior și avansează, afectând celulele dopaminergice din substanța neagră mezencefalică. Aceasta perturbă sistemul de control al activității motorii la nivelul ganglionilor bazali, implicând afectarea circuitelor cortico-triopalidale și dezinhibiția nucleului subtalamic Luys.
Moartea celulară se produce prin apoptoză, fie din cauza unui defect genetic care alterează proteinele celulare, fie sub acțiunea unui factor toxic. Rezultatul este scăderea nivelului de dopamină și un dezechilibru între sistemul colinergic (hipertonie) și cel dopaminergic (hipotonie).
Diagnosticul se bazează pe prezența sindromului parkinsonian. Deoarece s-au identificat 10 forme monogenice diferite, se preferă termenul de boală Parkinson primară în locul celei idiopatice. Debutul este insidios, cu tremor unilateral de repaus care se generalizează în timp.
Sunt necesare 2 din cele 3 caracteristici motorii principale: tremor, bradikinezie și rigiditate.
| Particularități | |
|---|---|
| Tremor |
|
| Bradikinezie |
|
| Rigiditate |
|
| Instabilitate posturală |
|
Examenul clinic obiectiv evidențiază hipomimie (expresie facială imobilă), fante palpebrale larg deschise și tremor perioral. Pacientul prezintă dificultăți la ridicarea de pe scaun, mers cu pași mici și târșâiți, lipsa balansului normal al brațelor și instabilitate la întoarcere.
| Manifestări motorii craniofacialeHipomimie (față inexpressivă)Scăderea clipitului ochilorDificultăți în mișcarea ochilorTulburări de vorbire (disartrie hipocinetica, hipofonie)DisfagieSialoree sau reducerea salivăției | VedereProbleme în mișcarea ochilorVedere neclarăScăderea sensibilității la contrastDiplopie (vedere dublă)Reflex vestibuloocular afectatPrivire în sus și convergență afectateApraxia palpebralăDificultăți în citire |
| MuscoloskeletalMicrografieDistonieMioconiePoziție aplecatăCamptocormie (flexie anterioară severă a coloanei toraco-lombare)Sindromul Pisa (distonie axială subacută cu flexie laterală a trunchiului, capului și gâtului)CifozaScoliozaDificultate de a se întoarce în patContracturi musculareDurere musculară | MersPas mic și mers șovăielnic (shuffling)Freezingu-ul motorPas neregulat și instabilPas în bloc – picioarele se ridică mai puțin de la solPierderea balansului normal al membrelor superioare în timpul mersului |
Explorările paraclinice uzuale includ IRM și tomodensitometria (CT). Anumite metode radioizotopice pot fi folosite, dar nu sunt accesibile de rutină în toate țările.
Un pacient de 68 de ani se prezintă pentru încetinire în mișcări și o postură aplecată. Conform criteriilor din sursele de examen, câte caracteristici motorii principale sunt necesare pentru diagnosticul bolii Parkinson?
Diagnosticul diferențial se face cu sindroame extrapiramidale de etiologie cunoscută: boală cerebrovasculară, hipoxie, intoxicații (monoxid de carbon, metale, MPTP, cianuri) sau cauze medicamentoase (neuroleptice). Trebuie excluse afecțiuni precum boala Wilson, coreea Huntington, sindromul Shy-Drager sau boala Creutzfeldt-Jakob (care asociază demență).
Proba la levodopa poate fi de mare ajutor în diagnosticul diferențial pentru a confirma responsivitatea simptomelor, deși nu este un test patognomonic pentru boala Parkinson.
Un pacient cu schizofrenie dezvoltă rigiditate și tremor de repaus la câteva luni după ajustarea medicației psihiatrice. Care dintre următoarele este cea mai probabilă cauză a sindromului său extrapiramidal?
Abordarea terapeutică include măsuri igieno-dietetice, tratament medicamentos și, în cazuri selecționate, chirurgical. Este esențială menținerea activității fizice prin exerciții regulate de intensitate mică și oferirea de suport emoțional pentru a minimiza efectele stresului.
Tratamentul medicamentos de primă linie utilizează precursori de dopamină, precum Levodopa. Doza inițială este de 25-100 mg de 3×/zi, crescută treptat în funcție de toleranță până la 1.000-3.000 mg/zi. Pentru a inhiba metabolizarea periferică și a reduce doza necesară, se asociază frecvent cu Carbidopa.
Poate provoca greață, vărsături, hipotensiune ortostatică, visuri intense, psihoză, somnolență diurnă sau aritmii cardiace.
Alte clase farmacologice includ medicamente care inhibă degradarea dopaminei: inhibitori de MAO-B (selegilină, rasagilină) și inhibitori COMT. Se pot adăuga medicamente cu acțiune anticolinergică, utilizate în monoterapie sau în combinație cu levodopa.
Deși tratamentul chirurgical ablativ este tot mai rar folosit, opțiunile moderne includ chirurgia stereotaxică a nucleului ventromedian talamic și stimularea cerebrală profundă (DBS), care oferă rezultate promițătoare. Transplantul de neuroni fetali rămâne la stadiu experimental.
Un pacient cu boală Parkinson inițiază tratament cu Levodopa/Carbidopa. La vizita de control, acuză amețeli severe la ridicarea din pat. Ce efect advers este cel mai probabil responsabil?
Deși sursele de examen oferă o bază solidă pentru diagnosticul bolii Parkinson, ghidurile actuale precum MDS 2015 au redefinit criteriile de diagnostic, punând accent pe bradikinezie și recunoscând importanța stadiului prodromal.
Modul în care sunt aplicate criteriile motorii pentru diagnosticul bolii Parkinson a fost rafinat pentru a crește acuratețea clinică și a evita diagnosticele false la pacienții cu tremor esențial. Sursă: MDS 2015
Recunoașterea timpurie a bolii s-a mutat dincolo de sfera pur motorie, integrând manifestările care apar cu mult înaintea tremorului sau rigidității. Sursă: MDS 2019
Principalele diferențe de reținut pentru practica medicală modernă:
Surse verificate:
Consolidează ce ai citit, apoi mergi mai departe.
Materialul de farmacologie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Materialul de biochimie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Materialul de semiologie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Boala Parkinson.
Substanța neagră mezencefalică (prin pierderea celulelor dopaminergice).
Tremorul de repaus, bradikinezia și rigiditatea.
Scrisul încet și micșorat, o manifestare a bradikineziei.
Levodopa (asociat frecvent cu Carbidopa).
Pentru a inhiba metabolizarea periferică a Levodopa și a reduce doza necesară.