Episodul psihotic acut este o urgență psihiatrică ce necesită recunoaștere imediată și intervenție rapidă din cauza destructurării realității. Deși remisiunea este adesea completă, riscul autoagresiv și heteroagresiv este major, iar prezența anozognoziei face ca intervenția medicului de familie și a anturajului să fie vitală pentru direcționarea pacientului către spital.
Tulburarea psihotică acută și tranzitorie (episodul psihotic acut) reprezintă o urgență psihiatrică caracterizată prin trecerea rapidă, pe parcursul a maxim 2 săptămâni, de la o stare non-psihotică la o stare psihotică. Se manifestă printr-un episod temporar de pierdere a contactului cu realitatea (halucinații, idei delirante, gândire dezorganizată), care este perfect reversibil, cu revenire completă la nivelul de funcționare premorbid în 1-3 luni.
Spre deosebire de alte psihoze, episodul psihotic acut debutează brusc, nefiind precedat de o fază prodromală.
Poate apărea ca un episod de novo (reprezentând debutul primar al psihozei în 9% din cazuri) sau ca o consecință a decompensării unei psihoze cronice cunoscute. Vârsta de debut se situează între adolescență și perioada de adult, fiind mai frecvent întâlnită la femei.
O pacientă de 24 de ani este adusă la camera de gardă de către familie, prezentând agitație psihomotorie și halucinații auditive apărute brusc în urmă cu 3 zile, după decesul mamei sale. Familia neagă orice istoric psihiatric anterior sau modificări de comportament în lunile precedente. Care este caracteristica definitorie a acestui tip de debut?
Simptomatologia se caracterizează printr-un polimorfism extrem, manifestările putându-se modifica de la o oră la alta și de la o zi la alta. Pacientul prezintă o destructurare a realității, asociată frecvent cu perplexitate, tulburări ale ritmului nictemeral și tulburări de atenție sau ale memoriei de fixare.
Un pacient prezintă simptome psihotice stabile care întrunesc criteriile pentru schizofrenie, apărute brusc în urmă cu 3 săptămâni. Care este încadrarea corectă conform ICD-10, având în vedere durata actuală a manifestărilor?
Diagnosticul necesită o anamneză completă (dacă starea pacientului permite) și o evaluare psihiatrică a percepției și gândirii. Este obligatorie investigarea stării generale pentru a decela cauzele organice care ar fi putut declanșa episodul.
Conform DSM-V (298.8), diagnosticul necesită prezența a cel puțin unui simptom major (ideatie delirantă, halucinații, vorbire dezorganizată sau comportament catatonic/intens dezorganizat), cu o durată a episodului cuprinsă între 1 zi și maxim 1 lună, urmată de revenirea completă la funcționarea premorbidă.
În primele zile, diagnosticul de certitudine este dificil, deoarece durata manifestărilor este elementul central de diferențiere. Un episod care durează peste 1 lună (cu simptome schizofrenice) va fi reîncadrat ca schizofrenie, iar unul polimorf care depășește 3 luni va fi reîncadrat ca tulburare delirantă persistentă.
Un pacient de 65 de ani, cunoscut cu diabet zaharat, este adus pentru agitație, dezorientare temporo-spațială, deficit de atenție și halucinații predominant vizuale. Care este cel mai probabil diagnostic de etapă?
Evoluția tulburărilor psihotice acute și tranzitorii este de scurtă durată și are un prognostic bun. Remisiunea completă se obține în decurs de 1-3 luni (ICD-10) sau 1 lună (DSM-V). Totuși, în 39-47% din cazuri apar recurențe după 3-4 ani, iar 6-18% dintre pacienți pot păstra simptome reziduale.
Datorită destructurării realității și a riscului ridicat autoagresiv și heteroagresiv, spitalizarea pacientului este obligatorie pentru evaluare multidisciplinară și siguranță.
Tratamentul medicamentos este de scurtă durată și se inițiază exclusiv în servicii de specialitate, sub supravegherea medicului psihiatru. Se utilizează antipsihotice, tranchilizante și timostabilizatoare, alături de tratamentul specific al eventualelor boli organice asociate.
Medicul de familie este adesea prima interfață cu sistemul de sănătate. Abordarea pacientului trebuie să se facă printr-o formulare a întrebărilor cu caracter ne-amenințător, pentru a stabili alianța terapeutică. Trebuie investigată prezența halucinațiilor (dacă aude voci, dacă vocile îi dictează acțiuni - halucinații imperative) și a ideilor delirante (persecuție, grandoare, somatice, religioase).
Peste 50% dintre pacienții cu episod psihotic acut prezintă anozognozie (nu își recunosc propria boală). Din acest motiv, medicul de familie trebuie să interacționeze cu un membru al familiei pentru a obține sprijinul necesar direcționării pacientului către un serviciu de psihiatrie.
Un tânăr de 22 de ani se prezintă la cabinetul medicului de familie însoțit de tatăl său. Pacientul afirmă că este urmărit de serviciile secrete și aude voci care îi ordonă să se apere. El refuză să creadă că este bolnav. Care este termenul medical pentru această lipsă de conștientizare a bolii, prezentă la peste jumătate dintre acești pacienți?
Verificarea informațiilor din sursele de examen cu ghidurile internaționale actuale evidențiază o divergență privind recomandarea de rutină a testărilor genetice în psihiatrie. Review and Consensus on Pharmacogenomic Testing in Psychiatry oferă o perspectivă nuanțată asupra utilității acestor teste în practica clinică.
Sursele de examen menționează utilizarea testelor genetice comerciale (precum GenoMind) pentru evaluarea metabolizării psihotropelor în caz de rezistență la tratament. Totuși, ghidurile internaționale nu susțin utilizarea lor de rutină, evidențiind lipsa unui consens clar. Sursă: Consensus PGx 2021
Pentru practica medicului de familie, abordarea rămâne centrată pe stabilizarea acută și referirea către specialist.
Surse verificate:
Consolidează ce ai citit, apoi mergi mai departe.
Materialul de farmacologie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Materialul de biochimie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Materialul de semiologie este în lucru și apare aici imediat ce e gata. Până atunci, ai lecția completă și flashcard-urile.
Maxim 2 săptămâni, debutul fiind brusc, fără fază prodromală.
Peste 1 lună se reîncadrează ca schizofrenie, iar peste 3 luni ca tulburare delirantă persistentă.
Anozognozia (pacientul nu își recunoaște propria boală).